Pentru cei care practică coachingul în mod profesionist, pentru persoanele care nu sunt noi în domeniul coaching, dar și pentru cei care au fost clienții unui coach și au trecut deja prin propria călătorie de dezvoltare personală, autocunoaștere și conștientizare de sine, beneficiile coachingului sunt foarte evidente, firești și ușor de transpus în cuvinte. Cu toate acestea, uneori uităm că este posibil să nu vorbim aceeași limbă ca oamenii care nu au început încă călătoria lor de a deveni mai conștienți de sine, de a descoperi ce funcționează și ce nu funcționează pentru ei, ce le stă în cale, ce le place și cine sunt.
Așadar, spunând unei astfel de persoane că coachingul este benefic deoarece te ajută să îți descoperi valorile și punctele forte sau pentru că îți oferă perspective noi nu o va face neapărat pe persoana respectivă să vadă dacă și în ce mod îi sunt de folos aceste lucruri. Noi știm deja că de asta are nevoie și că îi va fi de folos, dar are vreo importanță dacă ea însăși nu vede asta?
Din acest motiv, înainte de a explica avantajele coaching-ului ar trebui mai întâi să răspundem la întrebări precum:
Când ai nevoie de coaching? Sau în ce situație este coachingul benefic?
Răspunsurile la aceste întrebări ne îndepărtează de mentalitatea coachingului, conform căreia ne concentrăm doar asupra a ceea ce este pozitiv. Cu toate acestea, oricât încercăm să deghizăm problemele, greutățile, dificultățile și suferința în varianta mai puțin amenințătoare și mai confortabilă numită provocare, nu putem fugi de adevăr: și anume că experiențele neplăcute sunt cele care ne zguduie și ne fac să ne reexaminăm întreaga viață. Și în acele momente, nu ne dorim altceva decât să ajungem la lumina de la capătul tunelului, dacă am ști ce înseamnă de fapt această lumină. Aici intră în joc coachingul și beneficiile sale.
Când este benefic coachingul?
- Când te simți confuz, blocat, pierdut, neînțeles și frustrat în viața ta personală sau profesională.
- Când îți lipsește motivația pentru a-ți îndeplini planurile.
- Când nu știi cum să obții ceea ce vrei.
- Când te îndoiești de tine și de deciziile tale.
- Când ți se pare că ți-ai pierdut din vedere scopul.
- Când simți că ai mai multe lucruri de oferit și de făcut.
Avantajele coachingului pentru indivizi
- Înțelegi ce te face pe tine TU: ce este unic la tine, care sunt punctele tale forte, ce te ghidează în viață și cum îți influențează comportamentul și relația cu ceilalți.
- Devii conștient de propriile tale convingeri care te limitează și de proprii sabotori (vocea din capul tău care te descurajează și găsește întotdeauna ceva de criticat). Sabotorii sunt cei care stau în calea a ceea ce ești și ceea ce îți dorești. Depășirea sabotorilor este esențială pentru a obține aproape orice vrei în viață.
- Te accepți pe tine pentru ceea ce ești și făcând asta, vei fi capabili să-i accepți și să-i înțelegi mai bine și pe cei din jurul tău. Acest lucru te va ajuta să vezi de unde vin neînțelegerile și conflictele și cum să gestionezi cât mai bine conflictele și alte situații dificile.
- Îți găsești scopul și sensul în ceea ce faci. Cunoscându-te cu adevărat pe tine însuți, învățând ce îți dă energie, ce este important pentru tine în viață și care sunt calitățile tale, vei fi mai bine pregătit să iei decizii care sunt aliniate cu cine ești tu ca individ. Asta înseamnă că îți vei stabili obiective care te vor motiva, îți vei alege o carieră în care vei prospera, vei fi implicat în activități și demersuri care te vor înnobila și te vei înconjura de oameni care îți fac bine.
Avantajele coachingului în organizații
Avantajele coachingului nu sunt limitate la un nivel personal. Companiile și organizațiile sunt formate din oameni, deci cu cât mai mulți oameni experimentează beneficiile coachingului, cu atât va prospera și compania. Desigur, beneficiile coachingului la nivel de companie sunt resimțite într-un mod diferit.
La CoachConnect vedem conceptul de coaching ca mergând dincolo de sesiunea 1: 1 cu clientul și vorbim despre beneficiile coachingului în companii ca parte a conceptului de cultură de coaching.
Ce este cultura de coaching?
Cultura de coaching înseamnă să ai un anumit mod de a te raporta față de munca ta și față de indivizi în general, inspirat din mentalitatea pe care o are un coach în timpul unei sesiuni de coaching și de modul în care se desfășoară procesul de coaching.
Cultura de coaching înseamnă să:
- Vezi schimbarea ca pe un progres
- Fii confortabil și să înțelegi procesul de schimbare
- Fii capabil să recunoști părțile bune în situațiile dificile
- Încurajezi feedback-ul ca pe o oportunitate de învățare
- Găsești cu ușurință soluții adaptate la diverse probleme
- Vezi ce e mai bun în cei din jur și să recunoști potențialul lor neexploatat
- Abordezi situațiile și indivizii cu acceptare, fără să judeci
- Ai încredere în proces și în oamenii din jurul tău
- Ai un obiectiv clar, individualizat și să sărbătorești progresul
Cultura de coaching are numeroase avantaje pentru organizații, atât în ceea ce privește rezultatele de business, cât și satisfacția angajaților, cum ar fi:
- Comunicare eficientă și colaborare bună
- Identificarea și retenția angajaților potriviți
- Angajați loiali și fericiți
- Angajați motivați și echipe puternice
- Manageri și lideri desăvârșiți
- Cultură organizațională înfloritoare
Cum să implementezi cultura de coaching în compania ta
Nu există o rețetă perfectă pentru implementarea culturii de coaching. Fiecare companie are o strategie diferită pentru implementarea culturii de coaching, însă rezultatul final este același: să dezvoltăm un mediu de lucru sănătos, în care angajații sunt fericiți și rezultatele sunt înfloritoare.
Pentru a introduce cultura de coaching în compania ta noi suntem de părere că este important să ai oameni care cunosc și au experimentat puterea coachingului, care sunt ambasadori ai coachingului și vor să îl aducă în companie sau să îmbunătățească cultura de coaching deja existentă. Acești oameni pot fi, de exemplu, persoane care au trecut prin formare profesionistă în coaching, oameni care au fost clienți de coaching sau lideri care aplică abilități de coaching .
La CoachConnect te putem sprijini cu programe ICF ACTP, care reprezintă o modalitate excelentă de a implementa o cultură de coaching înfloritoare. Formarea în coaching se aplică în mai multe roluri și oferă un set de abilități care te ajută să ajungi la nivelul următor în cariera ta, fie că lucrezi într-o poziție de conducere, ești șef de echipă, specialist în resurse umane, specialist în învățare și dezvoltare etc.
Instruirea liderilor de echipă și a directorilor din compania ta în a utiliza abordarea de coaching ca parte a stilului lor de leadership reprezintă următorul nivel atunci când vine vorba de implementarea culturii de coaching. Susținem liderii să realizeze acest lucru prin programul Coaching Leadership în Practică, bazat pe modelul patentat CoachCompanion de leadership: Metoda Propeller® pentru Leadership. Conform acestei metode, pentru a fi un lider desăvârșit, trebuie să știi cum să echilibrezi 3 roluri și să fii un manager clar, un lider care inspiră și un coach receptiv. Să fii un lider echilibrat îți asigură succesul în încurajarea echipa, creșterea performanței, în obținerea de rezultate de business și în a crește nivelul de satisfacție al angajaților.
Studii
Rolul esențial al coachingului în construirea unei culturi organizaționale puternice este confirmat de cercetările efectuate de Institutul Capitalului Uman în colaborare cu Federația Internațională de Coaching.
Sursă: Building Strong Coaching Cultures for the Future, 2019. Building A Coaching Culture for Change Management, 2018. The Human Capital Institute și International Coaching Federation.